PROF. ANCA HENDEA: De la Bolintineanu la Daniel David: în căutarea armoniei pierdute a unui învățământ cu rădăcini și aripi
Numeroasele încercări postdecembriste de modernizare a sistemului educativ românesc, numite reformare/ adaptare/ restructurare/reorganizare/ măsuri de criză/ măsuri de eficientizare/ sincronizare cu spiritul epocii în care trăim, își propuneau curajos, dar și liniștitor, la timpul lor, „ să modifice paradigma vetustă (…), „cu mecanisme ascunse, neperformante și inechitabile” a educației. Scopul nobil și declarat al schimbării era „acela de a educa și de a forma elevii și studenții (…), iar binele și viitorul lor trebuie să ne ghideze în decizii și în acțiuni” (Daniel David,7 iulie 2025).
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/21/prof-anca-hendea-despre-azi-si-despre-fosti/
În analiza situației sistemului de învățământ național, mereu vedem invocate modelele europene, pentru ca în minutul următor să auzim voci care acuză formele fără fond ale educației, provenite chiar din aceste împrumuturi, unele adaptate, altele implementate fără rezerve, dar și fără studii de impact.
Să fim europeni nu cred că înseamnă să ne uităm rădăcinile. Situat într-un spațiu de frământări politice continue, disputat de mari puteri, râvnit, cotropit, negociat, cedat rând pe rând, spațiul românesc a dat omenirii personalități de prim rang în domenii variate, care au trecut prin sistemul de educație autohton. Școala românească este dependentă de tribulațiile istoriei și le reflectă.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/12/prof-anca-hendea-sindromul-salvatorului/
Știm că prima universitate menționată este Al-Karaouine, în Fes, Maroc, funcțională încă, înființată de o femeie – Fatima al-Fihri- în 859, inclusă în patrimoniul UNESCO, iar în Europa este Universitatea din Bologna, Italia, fondată în 1088. În aceeași perioadă, în spațiul carpato-danubiano-pontic avea loc procesul de organizare a cnezatelor, pentru ca întemeierea statului Țara Românească să aibă loc în secolele XII – XIV.
Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nu putem vorbi, la noi, despre un sistem de învățământ național, din mai multe motive politice și administrative, de substanță. Primele instituții de învățământ superior întemeiate aici sunt Universitatea din Iași, la 1860, urmată de Universitatea din București (1864).
MODELUL AUTOHTON AL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC
La 25 noiembrie 1864, se publica în Monitorul Oficial Legea nr.1150 asupra instrucțiunii a Principatelor-Unite-Române, prin care se organiza sistemul național, unitar de învățământ . Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice era la acea vreme scriitorul Dimitrie Bolintineanu, cunoscut elevilor din România prin volumul Legendele istorice : „ Daniil Sihastru”, „ Monastirea Putna”, „ Muma lui Ștefan cel Mare”.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/21/prof-anca-hendea-despre-asteptari-mirare-indoiala-temeri/
Prin această lege, care a funcționat mai bine de un sfert de veac, se deschidea accesul la învățătură copiilor din toate clasele sociale, înaintea Franței, Elveției, Angliei, Italiei.
Legea stabilea că ȘCOALA PRIMARĂ, formată din primii patru ani de studiu, era OBLIGATORIE și GRATUITĂ, atât pentru băieți, cât și pentru fete cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, atât în mediul rural, cât și în cel urban. Se studia: citirea, scrierea, gramatica, igiena, catehismul, geografia, istoria, dreptul administrativ, cele patru operații aritmetice, sistemul măsurilor și al greutăților. Duminica și în zilele de sărbătoare toți copiii erau chemați să participle la liturghie, însoțiți de învățător.
Încă din școlile primare se recomanda realizarea claselor pentru băieți, separate de clasele pentru fete, dar din învățământul secundar demixtarea claselor devenea obligatorie.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/12/de-vorba-cu-mine-insami/
Legea educației insista prin mai multe articole asupra dreptului copilului de a studia și asupra obligației părintelui de a susține acest proces. Părintele putea fi amendat consistent dacă îngrădea dreptul copilului la educație, homeschoolingul se putea desfășura dacă părintele dovedea că e capabil să susțină acest demers, iar copilul putea fi angajat de la 12 ani dacă prezenta un certificat de absolvire a școlii primare.
Urmau șapte ani de învățământ secundar și trei ani de învățământ superior.
Învățământul secundar era format din licee, gimnazii, seminare, școli reale, de belle arte, școli profesionale și școli secundare de fete.
Învățământul superior cuprindea facultăți de litere, de științe matematice și fizice, de drept, de medicină.
Scrierea cu alfabetul chirilc a fost înlocuită cu ALFABETUL LATIN, problema ortografiei limbii române trecând în domeniul de competență al Societății Academice Române, începând cu anul 1867.
CORPUL PROFESORAL era format din: învățătorii de țară, institutorii pentru școlile normale și urbane, profesorii pentru școala secundară și profesorii pentru facultate.
Administrația centrală a școlilor era reprezentată de un CONSILIU PERMANENT, compus din ministru și cinci membri recomandați de ministru, fie dascăli, fie alte persoane cu merite deosebite în domeniul educației, pe o perioadă de cinci ani. Acest consiliu trebuia întrunit de ministru înainte de adoptarea oricăror decizii administrative, juridice, de specialitate, altfel toate deciziile ministrului, care avea drept de veto, erau lovite de clauza de nulitate. Consiliul permanent aviza și programele școlare, după ce obținea observațiile consiliilor generale ale instrucțiunii. Acestea se întruneau o dată pe an la București, în perioada 1-25 septembrie.
CONSILIUL GENERAL era format din ministru, cu rol de președinte, trei delegați ai învățământului primar, trei delegați din învățământul superior, un reprezentant al școlii militare, un reprezentant al școlilor de medicină, trei reprezentanți ai școlilor private, câte un delegat al fiecărei școli profesionale și reale. Numirile erau realizate de domnitor, în urma selecției dascălilor din București, Iași, Craiova. Acestora li se adăugau doi membri din Consiliul de Stat, doi membri ai Curții de casație, doi reprezentanți ai clerului.
Cu toții își desfășurau activitatea GRATUIT, în ședințe care NU erau publice.
CURSURILE se desfășurau zilnic, mai puțin duminica și în sărbătorile naționale, desigur că și sâmbăta.
VACANȚA dura opt zile de Crăciun, 15 zile de Paște și toată luna septembrie.
PROFESORII TITULARI de facultăți erau inamovibili, nu puteau fi transferați fără acordul lor. Toți membrii corpului profesoral erau scutiți de serviciul militar. SALARIILE lor se dublau după 12 ani de activitate.
Dascălii aveau obligația să intre la clasă la ora stabilită, să nu lipsească. La 3 abateri într-o lună, se putea reține din leafă suma echivalentă pentru orele neefectuate. Absența dascălului timp de o lună, în afara concediului, se considera demisie.
În loc de concluzii, un gând personal: Când decidem să împrumutăm modele europene, ar fi potrivit să ținem cont și de românismul responsabil, care poate crește frumos numai respectând valorile alterității, fără demagogie și impostură, fără ură, ci cu echilibru și înțelepciune. Oricât de puțin ne place să admitem, suntem (și) produsul educațional al sistemului școlar românesc, așa cum suntem: perfectibili ca indivizi și ca națiune.
