Actualitate

Cisterna cu GPL răsturnată în Vaslui, ridicată după ore de intervenție

Cisterna încărcată cu GPL, care s-a răsturnat marți seara în localitatea Simila, comuna Zorleni (județul Vaslui), a fost repusă pe roți în cursul dimineții de miercuri, după o intervenție complexă desfășurată pe parcursul nopții. În total, 85 de persoane din 60 de locuințe aflate în zona de risc au fost evacuate temporar, ca măsură de siguranță.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, cisterna s-a răsturnat în jurul orei 21:00, iar în urma incidentului s-au constatat scăpări de gaze printr-o supapă. Șoferul a fost rănit ușor, fiind preluat de un echipaj SMURD și transportat conștient la spital pentru îngrijiri medicale.

Pentru a evalua riscul de explozie sau poluare, pompierii au utilizat doi roboți speciali pentru detecție, care au confirmat că nu există pericol pentru populație.

După finalizarea transvazării conținutului, în jurul orei 2:00, echipele de intervenție au început lucrările pentru ridicarea cisternei. Operațiunea s-a dovedit dificilă: după trei încercări eșuate, a fost necesară aducerea unui buldozer pentru a facilita repunerea pe roți a autocisternei.

Miercuri dimineața, cisterna a fost în cele din urmă ridicată cu succes, iar autoritățile au început evaluarea zonei pentru reluarea activităților normale.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button