ActualitateJustiție

Primarul din Mangalia, Cristian Radu, propus pentru arestare preventivă într-un dosar de corupție de peste 600.000 de euro

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost reținut de procurorii DNA și urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă. Edilul este acuzat de luare de mită și spălare de bani, într-un dosar cu prejudicii estimate la peste 645.000 de euro.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, ancheta vizează fapte comise între anii 2020 și 2025, în care edilul ar fi cerut și primit sume importante de bani, atât direct cât și prin intermediari, în schimbul unor documente urbanistice, facilități comerciale și intervenții administrative.

Acuzații grave: mită, favoruri și spălare de bani

Conform DNA, primarul Cristian Radu este acuzat de cinci fapte de luare de mită (una în formă continuată) și o faptă de spălare de bani. Printre acuzații se numără:

  • 80.000 euro ceruți pentru tolerarea comerțului pe plajă și în Portul Turistic Mangalia, din care ar fi primit 42.333 euro sub forma unor obiecte vestimentare de lux;

  • 70.000 euro solicitați pentru emiterea unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire pentru un bloc P+12 în stațiunea Neptun (în 2020);

  • 500.000 euro primiți mascat, prin reducerea prețului de vânzare al unei firme, în schimbul cesionării unor contracte de închiriere pentru terenuri în port;

  • 50.000 euro ceruți în 2023 pentru a evita controale la construcția unui imobil, sumă din care ar fi primit 150.000 lei;

  • 50.000 euro încasați în ianuarie-februarie 2025, pentru obținerea unui certificat de atestare pentru o construcție ridicată fără autorizație în Saturn.

De asemenea, Radu Cristian este acuzat că ar fi disimulat proveniența sumelor primite, prin achiziția unui hotel în stațiunea Cap Aurora în 2023.

Reținut și dus în arest

Primarul a fost reținut miercuri noaptea, după aproximativ șapte ore de audieri la sediul DNA Constanța. A fost escortat încătușat către arestul IPJ Constanța, iar joi urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare pentru 30 de zile. La ieșirea din sediul DNA, Cristian Radu a refuzat să facă declarații.

Audieri și percheziții extinse

În acest dosar au mai fost audiați administratorul public al Primăriei Mangalia, Didi George Călin, fostul viceprimar și fosta soție a primarului, Bianca Marga Radu, al cărei nume apare în anchetă printr-o firmă implicată într-una dintre tranzacțiile investigate.

Procurorii au efectuat cinci percheziții, inclusiv la sediul Primăriei Mangalia și la fosta locuință a primarului din Constanța, de unde au ridicat documente și alte probe.

Antecedente

Cristian Radu nu este la primul dosar penal. Pe rolul instanței din Constanța există deja un proces în care edilul este judecat pentru abuz în serviciu, într-o cauză separată.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button