O iubire mai puternică decât destinul: „La Traviata” de Giuseppe Verdi, trei seri de emoție pură la Opera Națională București

Joi, 16 aprilie, vineri, 17 aprilie, și sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 18:30, Opera Națională București invită publicul la o nouă reprezentație a uneia dintre cele mai îndrăgite opere din lume, „La Traviata”, de Giuseppe Verdi, pe un libret de Francesco Maria Piave, inspirat din romanul și drama ”Dama cu camelii” de Alexandre Dumas-fiul.

Opera, a cărei premieră mondială a avut loc în 1853 la Teatro La Fenice din Veneția, a trecut de la un debut controversat la un triumf absolut. Povestea Violettei, femeia care iubește dincolo de convenții, până la sacrificiu, continuă să emoționeze generații întregi, iar muzica lui Verdi, intensă și pasională, transformă fiecare moment într-o confesiune a inimii.
La Paris, în saloanele strălucitoare ale vieții mondene, frumoasa curtezană Violetta Valéry își trăiește clipa, ignorând fragilitatea propriei sănătăți. Într-o seară, îl întâlnește pe Alfredo Germont, un tânăr nobil sincer și pasional, care o iubește cu un devotament neobișnuit. Între cei doi se naște o poveste de dragoste intensă, dar sortită pieirii, căci Violetta, marcată de boală și de prejudecățile lumii, este nevoită să aleagă între fericirea personală și onoarea familiei lui Alfredo.
Pe măsură ce drama se adâncește, sacrificiul Violettei devine o metaforă a iubirii absolute. Renunțând la omul iubit pentru a-i salva viitorul, trăiește în izolare și suferință, purtându-și destinul cu o demnitate sfâșietoare. În final, pe patul de moarte, Violetta primește iertarea și dragostea lui Alfredo, însă este prea târziu, clipa regăsirii coincide cu cea a despărțirii definitive.
Regie şi mişcare scenică: Paul Curran
Scenografie: Gary McCann
Maeștri de cor: Adrian Ionescu, Ethan Schmeisser
Lighting design: Paul Hackenmueller
Asistenți de regie: Paula Stoica, Claudia Machedon
Dirijor: Daniel Jinga
Distribuția:
Violetta: Georgiana Dumitru/Aida Pascu – invitată/Cristina Maria Oltean; Alfredo: Andrei Petre/Alin Stoica; Germont: Iordache Basalic/Adrian Mărcan/Petros Salatas – invitat; Annina: Cristina Eremia/Daniela Carstea – debut; Gastone: Ioan Coca; Flora: Sidonia Nica/Sorana Negrea; Baronul: David Miron; Marchizul: Daniel Filipescu; Doctorul: Alexandru Matei – debut; Giuseppe: Narcis Brebeanu; Comisionarul/Servitorul: Alin Mânzat.
Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București
„La Traviata” nu este doar o operă, ci o experiență în care scena Operei Naționale București devine inimă, suflare și lacrimă. „La Traviata” te va face să simți iubirea, durerea și speranța așa cum doar Verdi a știut să le transpună.
Informații despre stagiunea 2025-2026, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Opera Națională București puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.operanb.ro/, de pe pagina de Instagram https://www.facebook.com/operanb.ro/, sau de pe pagina de Facebook: https://www.instagram.com/operanationalabucuresti/ . Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe situl https://tickets.operanb.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta operei din Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72, sect. 5.









