
Un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament de la etajul 10 al unui bloc din sectorul 3, București, după ce o trotinetă electrică a explodat în timp ce era lăsată la încărcat peste noapte. Evenimentul a avut loc în jurul orei 7:30 dimineața, iar deflagrația a fost suficient de puternică pentru a sparge geamurile locuinței și a smulge ușa dormitorului din balamale, relatează Jurnalul.
Potrivit primelor informații, dispozitivul era conectat la priză în dormitor și a început să se încingă, până când bateria a cedat. Flăcările și coloanele dense de fum au putut fi observate de vecini, iar majoritatea locatarilor s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. Proprietarul apartamentului a suferit arsuri la nivelul brațelor și a fost transportat la spital, în timp ce locuința a fost aproape complet distrusă. Nu au fost raportate alte victime.
CITEȘTE ȘI: Agonia unei națiuni: dansul marionetelor pe puntea unui Titanic numit România
Specialiștii avertizează că trotinetele electrice utilizează baterii litiu-ion, care pot deveni extrem de periculoase dacă sunt supraîncălzite sau defecte. O singură celulă defectă poate declanșa un efect în lanț, provocând incendiu și chiar explozie. Astfel de accidente nu sunt izolate: în ultimii ani, mai multe incendii cauzate de trotinete electrice sau baterii similare au fost raportate în România.
Pentru siguranța utilizatorilor, experții recomandă ca aceste dispozitive să nu fie lăsate nesupravegheate la încărcat, mai ales pe timpul nopții sau în apropierea materialelor inflamabile.









