VIDEO. Accident violent în București: autoturism scăpat de sub control a lovit refugiu de tramvai și mai mulți pietoni

Un accident rutier grav s-a produs joi, 19 martie 2026, pe bulevardul Octavian Goga din București, în apropierea zonei Piața Unirii, unde un autoturism a scăpat de sub control și a intrat direct în refugiul unei stații de tramvai. Incidentul a avut loc în jurul orei 13:30, la stația Poșta Vitan, pe sensul de mers către centrul orașului. mediafax.ro
CITEȘTE ȘI: Cronica unei obsesii imperiale și prețul plătit de două națiuni pentru delirul unui singur om
Potrivit informațiilor furnizate de Societatea de Transport București, șoferul a pierdut controlul volanului, a distrus gardul de protecție al stației și a ajuns pe peron, unde a lovit mai multe persoane aflate în așteptare. În urma impactului, autoturismul a intrat și în coliziune cu un tramvai oprit în stație.

Autoritățile au intervenit rapid la fața locului, iar două persoane rănite au fost transportate la spital, fiind conștiente în momentul preluării de către echipajele medicale. Polițiștii de la Brigada Rutieră București au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.









