Chirurg de la Spitalul Județean Buzău, reținut după ce a fost prins luând bani pentru o intervenție medicală

Un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost prins în flagrant de anchetatori în timp ce primea bani de la aparținători, într-un dosar ce vizează fapte de corupție în sistemul medical. mediafax
CITEȘTE ȘI: Pe câmpul de luptă al justiției: ”soldatul Kovesi” și victoria sistemului asupra legii
Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorii și polițiștii au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant a medicului, surprins în momentul în care primea suma de 500 de lei. Aceasta reprezenta a doua tranșă dintr-un total de 1.000 de lei, bani solicitați pentru efectuarea unei operații de fractură de șold „în condiții bune” pentru o pacientă.
În urma flagrantului, medicul a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în formă continuată. Procurorii au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior cazul a ajuns în fața instanței.
Joi, Tribunalul Buzău a decis plasarea medicului sub arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura a fost luată în contextul cercetărilor aflate în desfășurare și al gravității faptelor reținute de anchetatori.
CITEȘTE ȘI: U.M.N.S. – Uzina de metafore Nichita Stănescu: geniul consumă omul, dar naște eternitatea
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a anunțat că a dispus suspendarea contractului de muncă al medicului cercetat, până la clarificarea situației judiciare. Reprezentanții unității medicale au subliniat că nu tolerează astfel de practici și colaborează cu autoritățile.
Sursa: mediafax









