Cântec de lebădă pentru dreptate: Cazul Manda, radiografia unei capturi sistemic

În orice stat de drept autentic, legea ar trebui să fie egală pentru toți, iar justiția, oarbă la statutul social sau funcția publică a inculpaților. Realitatea românească, însă, continuă să sfideze acest principiu fundamental, oferind un spectacol grotesc al impunității, unde anumite figuri publice par să evolueze într-o bulă de invulnerabilitate. Cel mai recent și emblematic exemplu este cel al europarlamentarului PSD Claudiu Manda, a cărui „salvare” de un dosar penal prin prescripție nu este doar o scăpare individuală, ci o oglindă fidelă a modului în care funcționează un anumit „sistem paralel” pe care, ironia sorții, l-a servit și, acum, îl servește.

Cazul este, în sine, o radiografie a metodelor prin care se subminează statul de drept. Claudiu Manda, o figură proeminentă a Partidului Social Democrat, președinte al filialei Dolj și cu un parcurs politic ce include fotolii în Camera Deputaților și Senat, a fost acuzat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) de fapte grave de corupție. Pe scurt, în 2015, Manda ar fi intervenit direct pe lângă directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, Marius Simcelescu, pentru a stopa executarea silită a 59 de beneficiari de ajutoare sociale din comuna Bratovoiești. Scopul? Unul singur: obținerea de sprijin electoral pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei. O troacă simplă și eficientă: favoruri în schimbul voturilor. Prejudiciul calculat, 315.000 de lei, sume primite ilegal de beneficiari și șterse din evidențele AJPIS.

Aici începe însă adevărata dramă a justiției. Dosarul ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în aprilie 2021. De atunci și până pe 5 iunie 2023, data fatidică a prescripției, procesul a fost amânat de nu mai puțin de 15 ori. Cincisprezece termene de judecată finalizate prin amânare! Este o cifră ce nu mai pare rodul întâmplării, al unei agende supraîncărcate sau al unor probleme procedurale inerente. Este o cifră ce vorbește despre o tactică, despre o strategie deliberată de tergiversare, menită să ducă, inevitabil, la salvarea prin prescripție. Decizia Curții Constituționale privind prescrierea faptelor, invocată în acest context, devine astfel o portiță legală, deschisă larg și exploatată sistematic, ce transformă justiția într-un labirint fără ieșire pentru dosarele incomode.

În tot acest timp, celălalt inculpat, Marius Simcelescu, directorul AJPIS Dolj, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, iar prejudiciul de 315.000 de lei va fi recuperat de la el. Un contrast strident, aproape strigător la cer: pionul, cel care a executat, este găsit vinovat și plătește, în timp ce figura centrală, cea care a orchestrat schema și a beneficiat politic, scapă basma curată. Acesta nu este un act de dreptate; este o batjocură la adresa oricărui principiu de echitate, o rană deschisă în inima speranței noastre într-o justiție onestă. Cazul Manda este mai mult decât o știre; este un cântec de lebădă pentru dreptatea pe care o pretindem.

Cum a fost posibilă această „salvare” aproape magică? Explicația nu se află doar în tertipurile avocaticești sau în chichițele legislative. Ea rezidă în structura și funcționarea acelui „sistem paralel” pe care Claudiu Manda l-a slujit și continuă să-l servească, un sistem ce transcende legile scrise și se bazează pe influență, pe rețele, pe controlul pârghiilor puterii. Nu este o coincidență faptul că Manda a deținut, între 2017 și 2019, funcția de președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații (SRI), iar ulterior, președinte al Comisiei speciale comune pentru analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.

Aceste poziții strategice nu doar că i-au oferit o perspectivă unică asupra funcționării „statului subteran”, dar i-au putut și facilita accesul la acele pârghii invizibile prin care un dosar poate fi „gestionat” din umbră. Când un politician cu o asemenea influență este judecat de o instanță precum ÎCCJ, ale cărei decizii sunt esențiale pentru echilibrul puterilor în stat, presiunile pot fi subtile, dar devastatoare. Cele 15 amânări nu sunt întâmplătoare; ele fac parte dintr-un mecanism bine rodat de anihilare a justiției, o tactică de uzură care se folosește de slăbiciunile sistemului pentru a-i asigura impunitatea celor protejați. Prescripția nu este o eroare, ci de multe ori, punctul culminant al acestui joc pervers.

Consecințele unui astfel de epilog sunt incalculabile. În primul rând, erodează fundamental încrederea publică în justiție. Când cetățenii văd că politicieni puternici scapă de consecințele faptelor lor prin tertipuri procedurale, în timp ce oameni obișnuiți sunt trași la răspundere cu celeritate, sentimentul de inechitate devine copleșitor. Acest lucru alimentează cinismul, apatia și, în cele din urmă, dorința de a părăsi o țară unde „dreptatea” pare să aibă două fețe.

În al doilea rând, încurajează comportamentele nelegale. Mesajul transmis este clar: dacă ai suficientă influență și ești suficient de bine conectat, poți ocoli rigorile legii. Această impunitate selectivă este terenul fertil pentru corupție și abuz de putere, transformând statul de drept într-o farsă. Rolul lui Manda în PSD Dolj, o zonă cu o istorie bogată de controverse politice, doar subliniază amplificarea acestui mesaj în plan local.

În al treilea rând, afectează iremediabil imaginea României pe plan internațional. Partenerii noștri europeni, care ne monitorizează constant progresul în consolidarea statului de drept, nu pot privi cu indiferență astfel de cazuri. Ele subminează eforturile de integrare și aruncă o umbră de îndoială asupra angajamentului României față de valorile democratice.

Cazul Claudiu Manda nu este doar despre un europarlamentar. Este despre noi, despre viitorul acestei țări, despre o justiție pe care o visăm liberă, independentă și dreaptă. Cazul său este o rană deschisă, o mărturie tragică a modului în care un sistem paralel, adesea invizibil, continuă să submineze statul de drept, să ne fure speranța și să ne umilească demnitatea. Este timpul să ne întrebăm: până când vom tolera această realitate? Cât de mult mai poate suporta dreptatea românească înainte de a-și da ultima suflare?