Accident feroviar mortal: o femeie a fost lovită de tren și a decedat pe loc

O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani și-a pierdut viața joi dimineață, după ce a fost lovită de trenul ce circula pe ruta Pașcani – Iași, în apropierea gării Ruginoasa. Stiripesurse.ro
CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?
Potrivit ISU Iași, în jurul orei 05:30, mecanicul trenului Regio 6444 a apelat la numărul de urgență 112, raportând că garnitura a lovit o persoană aflată pe calea ferată, la circa 300 metri de intrarea în gara Ruginoasa.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Secției de Pompieri Pașcani — inclusiv o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat (EPA) — formate din 8 subofițeri, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași. Stiripesurse.ro
Când forțele de intervenție au ajuns, victima era în stare de inconștiență. S-au început manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut succes: medicul a declarat decesul la fața locului.
În momentul accidentului, în tren se aflau aproximativ 70 de pasageri, niciunul dintre ei neavând nevoie de îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI: Ziua Holocaustului: un ecou care nu trebuie să se stingă
Autoritățile judiciară și de transport feroviar au deschis cercetări pentru a stabili exact circumstanțele care au dus la producerea tragediei. Stiripesurse.ro









