ActualitateSocial

Legea de reformă a ANRE, ASF și ANCOM, promulgată de președinte

Președintele Nicușor Dan a anunțat joi, pe platforma X, că a promulgat Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, referitoare la ANRE, ASF și ANCOM. Această lege, parte din pachetul al doilea de reforme asumate de Guvern, vizează reducerea schemelor de personal, eliminarea privilegiilor salariale nejustificate și impunerea de reguli mai clare privind remunerațiile.

Nicușor Dan a subliniat că actul normativ este un „demers necesar pentru a corecta dezechilibre majore acumulate în timp” și pentru a gestiona cu mai multă atenție resursele publice, dând un „exemplu de cumpătare” din partea statului.

CITESTE SI:

ANAF a preluat oficial jumătate din imobilul pierdut de familia Iohannis în centrul Sibiului

Promulgarea Legii a venit după ce Curtea Constituțională (CCR) a respins, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de parlamentari AUR și de la alte grupuri de opoziție.

CCR a confirmat că:

  1. Guvernul a angajat răspunderea în mod corect (conform art. 114 din Constituție), justificând urgența și necesitatea legii prin asigurarea sustenabilității financiare a României.
  2. Legiuitorul are competența de a stabili măsuri legislative referitoare la reducerea numărului de posturi (cu 30%) și la reducerea nivelului salariilor de bază și/sau indemnizațiilor personalului celor trei autorități (ANCOM, ASF, ANRE).
  3. Autonomia celor trei instituții nu este un concept absolut, activitatea și funcționarea lor fiind stabilită de legiuitorul organic.

Conform comunicatului CCR, criticii privind reducerea de 30% a salariilor și posturilor au fost considerate neîntemeiate, Curtea stabilind că acestea sunt măsuri pe care legiuitorul are dreptul să le ia în contextul eficientizării și echității. Legea impune o grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a nivelului remunerațiilor de la data de 1 iulie 2025.

Președintele Nicușor Dan a concluzionat că este „un pas înainte spre o administrație corectă și responsabilă”, asigurând că instituțiile vor continua să își îndeplinească misiunea de reglementare eficient, dar „într-un cadru coerent cu realitățile economice ale țării”.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button