Fostă jurnalistă, acuzată de tentativă de omor calificat după ce s-a aruncat cu fiica sa de la etaj

Un eveniment șocant a cutremurat Capitala, după ce o fostă jurnalistă de televiziune în vârstă de 37 de ani s-a aruncat de la etajul cinci al blocului unde locuia, împreună cu fiica sa în vârstă de 7 ani. În urma anchetei, procurorii au stabilit că femeia a încercat să își ucidă fiica, împingând-o intenționat de la balcon înainte de a se arunca și ea.
În prezent, femeia se află internată în spital, în stare stabilă, fiind acuzată de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie în modalitatea tentativei de omor calificat și tulburare a ordinii și liniștii publice. Un magistrat de la Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă pe numele femeii, pentru o perioadă de 30 de zile.
Starea fetiței este critică, având multiple leziuni traumatice severe. Echipajele medicale au intervenit de urgență și au transportat ambele persoane la spital, unde minora a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe. Medicii au estimat că fetița va avea nevoie de aproximativ 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar viața sa a fost pusă în primejdie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a comunicat detalii despre desfășurarea evenimentelor: „În data de 20.05.2025, în timp ce se afla în interiorul locuinței comune din București, Sector 2, inculpata, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, fiica sa în vârstă de 7 ani, a împins-o cu intenție pe aceasta de la balconul situat la etajul 5 al blocului, provocând precipitarea victimei, după care s-a aruncat și ea de la același etaj, cu intenția de a se sinucide.
Atât victima, cât și inculpata au căzut pe un autoturism parcat în spatele blocului, fiind descoperite de trecători în stare de inconștiență. Echipajele medicale sosite la fața locului au transportat ambele persoane la spital. Victima minoră a fost supusă unor intervenții chirurgicale, având multiple leziuni traumatice, care necesită circa 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, și i-au pus viața în primejdie, starea sa fiind critică și în prezent. Inculpata se află în continuare internată în spital, în stare stabilă.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și motivele care au condus la această tragedie.









