LIVIU MIRCEA: O altă victorie fără rost
Sincer, m-am săturat de-atâta realitate,
totul se schimbă atât de rapid că
nu apuc să trăiesc mare lucru din viața mea,
nici muncitorii de la drumuri nu reușesc
să schimbe la timp indicatoarele
și dăm buzna prin noi, peste noi, prin uimiri și nonsens.
sunt schimbări în nebunia pentru care nu suntem croiți,
o treime din noi îmbătrânim accelerat, ne paște moartea pe oriunde,
copiii nu ies din lapte și încăpățânări dominante,
adolescenții gâtuie oglinzi, imaginând că ar incendia mentalități râncede,
– pe care-l scoți din mine fără să te prăbușești?
– dar voi nu mai muriți odată?!
Azi după masă, iubita mea e la salon de înfrumusețare,
degetul lui dumnezeu alunecă repetat pe ecranul telefonului,
nu știm de unde vine lumea, nu ne ajută cu nimic,
oricum nu merge nicăieri,
nici noi nu știm spre ce ne îndreptăm,
viața mea și a ta se lasă tot mai greu trăite,
de parcă am pregăti în noi pe cineva din alte lumi,
o tăcere suspectă este cusută din loc în loc
peste ușa zilelor noastre ca un stindard victorios,
o altă victorie fără rost.
Și în fiecare dimineață realitatea e un atac de panică,
iar viața merge mai departe ca un poștaș harnic
împărțind mici pachețele de bucurie.
