Dorina Onița: Fără etichete, cu empatie: deschidem dialogul despre sănătatea mintală
Mulți se tem că dacă merg la un psiholog sau la un psihiatru, vor fi judecați, marginalizați sau priviți diferit de cei din jur. Așa apar amânările, negările, și, din păcate, agravarea stării de sănătate. Cuvinte precum „nebun”, „dus cu capul”, „ciudat”, „slab”, „instabil” sunt încă folosite cu lejeritate, fără a conștientiza impactul lor.
Stigmatul asociat cu depresia, anxietatea, tulburările bipolare sau schizofrenia creează bariere uriașe între oameni și accesul la ajutor specializat. Deși trăim într-o epocă în care vorbim tot mai des despre sănătate și echilibru emoțional, suferința psihică rămâne, pentru mulți, un subiect ținut sub tăcere. În spatele acestei tăceri se ascunde un stigmat puternic, adânc înrădăcinat în societate.
Suferința care nu se vede
Problemele psihice nu lasă urme vizibile, nu provoacă febră, nu se observă la prima vedere, iar pentru mulți, ceea ce nu se vede „nu e real”. Această percepție face ca durerea emoțională să fie deseori minimizată, ignorată sau tratată cu superficialitate, chiar și în familie sau la locul de muncă.
Este esențial să înțelegem că tulburările psihice nu sunt semne de slăbiciune. Sunt dezechilibre reale, complexe, care pot afecta pe oricine, indiferent de vârstă, statut social sau nivel de educație. Tulburările mintale au cauze reale: dezechilibre chimice în creier, traume, factori genetici sau de mediu. Nu e vorba de „slăbiciune” sau „imaginație”. Sunt afecțiuni medicale la fel ca orice altă boală.
La fel cum mergem la medic când ne doare stomacul, este absolut firesc să cerem ajutor când ne doare sufletul. Nu e nevoie să așteptăm ca durerea să devină insuportabilă. Nu e nevoie să fim „la capătul puterilor” ca să merităm sprijin.
Psihiatria este o ramură a medicinei care se ocupă cu diagnosticarea, tratamentul și prevenirea tulburărilor mintale, emoționale și comportamentale. Medicul care practică în acest domeniu este numit psihiatru și poate prescrie tratamente medicamentoase, aplică diverse forme de psihoterapie, sau poate recomandă psihoterapie și colaborează cu psihologi.
Psihologul nu este medic, dar se ocupă cu evaluarea psihologică și oferirea de psihoterapie și trimite spre psihiatru cazuri care necesită o evaluare psihiatrică, diagnostic și tratament.
Psihiatria nu se ocupă doar de cazuri extreme. Mulți oameni care suferă de anxietate, depresie, stres cronic, insomnie sau tulburări ușoare de dispoziție pot beneficia de ajutor psihiatric. E ca mersul la cardiolog pentru probleme cu inima, doar că aici vorbim despre minte. Psihiatria se ocupă cu: tulburări de dispoziție (depresie, tulburare bipolară), tulburări de anxietate (anxietate generalizată, fobii, atacuri de panică), schizofrenie și alte tulburări psihotice, tulburări de personalitate, tulburări de somn, tulburări de alimentație ( anorexie, bulimie), dependențe (alcool, droguri, jocuri de noroc etc.),sindroame psihoorganice cerebrale deteriorative (demențe), tulburări de dezvoltare (ex: autism, ADHD).
E adevărat că psihiatrii pot prescrie medicamente, dar tratamentul e adesea complex și personalizat. Un psihiatru bun discută cu pacientul, explică opțiunile și poate recomanda și terapie sau alte intervenții. Nu e vorba doar de „pastile și gata”.
Unul dintre miturile legate de psihiatrie, care pot descuraja oamenii să ceară ajutor este în legătură cu ideea că „Dacă iei medicamente psihiatrice, devii dependent.” Majoritatea medicamentelor psihiatrice nu creează dependență. Există unele (cum ar fi benzodiazepinele) care trebuie administrate cu grijă, dar sub supraveghere medicală sunt sigure. Utilizarea benzodiazepinelor fără recomandare medicală duce la dependență. Scopul este echilibrarea funcționării creierului, nu „sedarea” pacientului. Un alt mit vehiculat este în legătură cu internarea într-un spital de psihiatrie „Dacă mergi la psihiatru, vei fi internat”. Internarea se face doar în cazuri severe (pericol pentru sine sau pentru alții). Cei mai mulți pacienți sunt tratați ambulatoriu (vin la consultații și merg acasă). Mersul la psihiatru nu înseamnă automat spitalizare.
Să vorbim deschis despre sănătatea mintală este primul pas spre normalizarea ei. Să ascultăm fără să etichetăm, să încurajăm fără să minimizăm și mai ales, să ne amintim că a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci de maturitate și grijă față de propria viață.
dr. Dorina Onița
